După ce a ieșit la libertate, Navalnîi a declarat ironic că „s-au îmbunătăţit condiţiile în închisorile din Rusia înaintea Cupei Mondiale la fotbal, scrie Independent.ie.

Alexei Navalnîi a declarat că autorităţile ruse „ştiu că vor fi nevoite să aresteze fani englezi care vor face haos din cauza băuturii şi nu vor ca lucrurile să arate rău”, în timpul Campionatului Mondial organizat de Rusia. El a remarcat că celulele din închisori au fost vopsite proaspăt şi că „găurile” au fost înlocuite cu toalete funcţionale.

Totodată, politicianul a menționat că raţiile obişnuite au fost înlocuite cu meniuri consistente care au şi variante pentru persoanele musulmane, bere fără alcool şi diferite tipuri de desert. De asemenea, au fost montate televizoare în celule, afară a fost improvizat un teren de fotbal iar studenţii vorbitori de engleză fac parte acum din staff.  

„Anticipând comentariile voastre privind faptul că lumea ar putea să dorească să fie arestată intenţionat, vreau să notez că numărul de locuri este limitat şi că dacă plănuiţi să încălcaţi legea trebuie să vă grăbiţi; după ce se termină Campionatul Mondial, totul va reveni la normal”, a declarat ironic Navalnîi.

Amintim că, la 15 mai, Tribunalul din Tverskoi din Moscova l-a condamnat pe opozantul Alexei Navalnîi la 30 de zile de arest, pentru încălcare repetată a procedurii de organizare a evenimentelor publice, după protestul organizat la 5 mai în mai multe orașe ale Federației Ruse.

Lasă un comentariu