„Practici Globale pentru Comerț și Competitivitate” este o activitate comună a Băncii Mondiale și a Corporației Financiare Internaționale cu operațiuni în 142 de țări, având 500 de angajați și un portofoliu de 5 miliarde de dolari. Cecile Fruman supraveghează suportul pentru soluții de creditare și consiliere în Asia, Europa și America Latină și este lider în implementarea agendei în domeniul climatului investițional și competitivității industriale.
 
 „Am analizat 100 de proiecte cu componentă de grant, implementate de Banca Mondială în întreaga lume, și am constatat că Proiectul Ameliorarea Competitivității din Moldova se numără printre cele care au un impact semnificativ asupra dezvoltării sectorului privat. Prima etapă a proiectului, realizată între anii 2006-2013 a depășit cu mult indicatorii de performanță și a extins utilizarea serviciilor de metrologie, standardizare, testare a calității în Moldova”, a declarat oficialul. În același timp, Proiectul are un impact pozitiv asupra dezvoltării  sectorului serviciilor de consultanță, atât pe partea cererii, cât și a ofertei.
 
Fruman a efectuat o vizită de documentare la unul din beneficiarii Proiectului Ameliorarea Competitivității, compania ”Rikipal”, arătându-se impresionată de activitatea întreprinderii. Aceasta a primit finanțare pentru implementarea programului CRM, crearea unui nou stil de firmă, elaborarea strategiilor de export și de marketing și finanțarea campaniei de publicitate. Compania exportă paletele de lemn în Rusia, Ucraina și Belarus, iar consultanța de care a beneficiat cu sprijinul PACII îi permit să-și extindă operațiunile pe piața Uniunii Europene.
 
Andrei Tăbăcaru, manager de vânzări ”Rikipal”, a subliniat importanța serviciilor de consultanță în dezvoltarea întreprinderilor locale, precum și sprijinul Băncii Mondiale în finanțarea acestora. „Strategia de dezvoltare a întreprinderii prevedea intrarea pe piața Uniunii Europene ca un pas logic către o piață cu o putere de cumpărare înaltă și reguli clare. Fondurile circulante disponibile nu sunt însă mereu suficiente pentru activitățile strategice. Beneficiind de grant, am lansat aceste activități mai repede”, a spus Andrei Tăbăcaru.
 
Dezvoltarea sectorului privat este unul din obiectivele de bază ale Băncii Mondiale în lupta cu sărăcia și creșterea economică incluzivă, iar programul de cofinanțare a serviciilor de consultanță  are ca obiectiv accesul întreprinderilor locale la cunoștințele specializate ale companiilor de consultanță și creșterea competitivității pe piețele țintă, a declarat Aureliu Casian, directorul Unității de implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității. 
 
Componenta de Granturi a Proiectului Ameliorarea Competitivității are un buget de 3 milioane de dolari. IMM-urile din Moldova pot beneficia de granturi pentru servicii de consultanţă de îmbunătățire a competitivității și accesarea noilor piețe de desfacere. PAC II acordă finanțări nerambursabile pentru acoperirea a 50% din costul serviciilor de consultanță, dar nu mai mult de 200 de mii de lei per beneficiar. Astfel, agenții economici pot îmbunătăți calitatea produselor și a serviciilor, lansa altele noi, optimiza procesele interne, îmbunătăți imaginea companiei, identifica clienți și piețe noi, dar și stabili parteneriate pe lanțurile valorice.
 
Pentru cofinanțare pot aplica întreprinderile exportatoare sau situate pe lanțul valoric orientat la export din patru sectoare prioritare: produse alimentare şi băuturi; fabricarea produselor electronice şi mecanice; textile şi tehnologii informaționale. Totodată, pentru finanțare pot aplica și întreprinderi din alte sectoare ale economiei, însă aceste patru sectoare vor avea prioritate.  
Lasă un comentariu