Decizia, aprobată de 519 europarlamentari, a fost salutată de vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă. Acesta a subliniat importanța votului din Legislativul european, menționând că, astfel s-a reconfirmat sprijinul pentru Republica Moldova.

„Prin acest vot se reconfirmă sprijinul pentru realizarea unor obiective extrem de importante pentru Republica Moldova și celelalte state din Parteneriatul Estic. Și aici mă refer la integrarea în rețelele energetice și de transport ale UE, în uniunea vamală europeană, eliminarea tarifelor de roaming, aderarea la spațiul Schengen, programe industriale și crearea Fondului de Investiții pentru Moldova, Ucraina și Georgia”, a menționat Iurie Leancă într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.

Totodată, vicespeakerul și-a manifestat speranța că aceste priorități vor fi fixate și în Declarația Summitului Parteneriatului Estic din 24 noiembrie, ce va avea loc la Bruxelles.

„Ne putem convinge încă o dată că drumul dezvoltării Republicii Moldova este doar prin Vest, iar temele de acasă făcute conștiincios ne dau noi perspective de apropiere și aderare la UE”, a conchis Iurie Leancă în postarea sa.

Lasă un comentariu