Adunaţi în Piaţa Republicii, din centrul oraşului, la apelul liderului opoziţiei şi deputatului Nikol Pashinyan, protestatarii au denunţat menţinerea la putere a lui Serj Sargsyan.

Candidatura sa, propusă de Partidul Republican la putere, a fost susţinută de 77 de deputaţi, în timp ce 17 deputaţi au votat împotrivă.

Nikol Pashinyan a anunţat că la protest participă "zeci de mii de protestatari".

Puterile preşedintelui au devenit mai curând protocolare de la reforma constituţională din 2015 care a transformat Armenia în republică parlamentară, în care puterea executivă reală este acum în mâinile premierului.

Demonstraţii conduse de politicianul de opoziţie Nikol Pashinyan, membru al Parlamentului federal, au loc de mai multe zile la Erevan, unde au fost blocate şoselele principale.

Serj Sargsyan a exercitat funcția de președinte al Armeniei din aprilie 2008. Pe 18 februarie 2013, acesta a fost reales în acest fotoliu până în prezent. Ambele scrutinuri prezidențiale au fost contestate de opoziție, potrivit căreia, Sargsyan le-ar fi fraudat.

Lasă un comentariu