Către ora 04:40, într-un microbuz de rută "Moldova-Germania", a fost identificat un tânăr, locuitor al sat. Crăciun, r-nul Cantemir. Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au solicitat de a prezenta toate documentele deținute, deși ultimul declara că are asupra sa doar pașaportul.
 
În cadul verificărilor minuțioase s-a depistat în portmoneul acestuia o carte de identitate, emisă de autoritățile române pe numele persoanei aflate în PTF doar că datele de identitate nu îi aparțineau.
 
Audiat, tânărul a precizat că obținuse documentul prin intermediul unui conațional, identificat pe internet. L-a costat 200 de euro și toată procedura de perfectare a cărții de identitate a fost dirijată pe rețelele de socializare.
 
La fel, în fluxul de călători, atestat pe direcția ieșire din țară, polițiștii de frontieră din Cahul au identificat un locuitor al sat. Tomai, r-nul Leova. Acesta tăinuia prezența cărții de identitate românești, cu semne vizibile de falsificare, pentru care a oferit 100 de euro unei persoane necunoscute.
 
Un loc de muncă mai bine plătit în Germania și asigurarea unei perioade de ședere îndelungate în statul vizat, a fost justificarea acestuia în procesul verbal întocmit la fața locului. 
 
În ambele cazuri, documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei. Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor, identificării tuturor persoanelor implicate în infracțiunile săvârșite și luarea măsurilor legale ce se impun.
Lasă un comentariu