În cererea depusă, judecătorii menționează că, potrivit art. 233 alin. (1) lit. d) și e) din Legea privind organizarea judecătorească, de competența Adunării Generale a Judecătorilor ține inclusiv alegerea, din rândul judecătorilor, a membrilor permanenți și a membrilor supleanți în CSM, și în colegiile specializate. Tot de competența Adunării ține și ridicarea mandatelor acestora.

Judecătorii mai precizează că Adunarea se convoacă anual, în prima jumătate a lunii februarie, însă aceasta poate fi convocată și în cazuri excepționale, cum ar fi la inițiativa CSM sau a cel puțin 50 de judecători, în cel mult 10 zile lucrătoare din data înregistrării solicitării.

În cerere se mai menționează că: „în considerarea faptului că autoadministrarea judecătorească este endogenă judecătorilor, resetarea și purificarea organelor ei de autoadministrare se impune imperios și imediat prin organele ei competente de autoadministrare, fiind necesară declanșarea din proprie inițiativă a procesului de auto-restructurare”.

Judecătorii semnatari consideră că acest lucru va genera eficiență principiului independenței justiției și capacităților judecătorilor din Republica Moldova la propria sa reconfigurare în interesele societății și a justiției.

Totodată, s-a solicitat ca CSM să examineze chestiunea privind convocarea Adunării în ședința care ar urma să aibă loc în data de 17 septembrie.

Ordinea de zi pe care o propun judecătorii semnatari se referă la:

• Evoluția sistemului judecătoresc și eficiența asigurării autoadministrării judecătorești de către CSM, ca garant al asigurării independenței justiției. Resetarea și reconfigurarea organului de autoadministrare al autorității judecătorești;

• Ridicarea mandatelor membrilor permanenți și membrilor supleanți ai CSM, aleși de către Adunarea Generală a Judecătorilor din rândul judecătorilor.

Potrivit Regulamentului cu privire la funcționarea Adunării Generale a Judecătorilor, CSM trebuie să asigure desfășurarea întrunirii, să publice hotărârea de convocarea a Adunării, să informeze instanțele, să pregătească lista judecătorilor în exercițiu, a comunicatelor de presă, a proceselor verbale și a proiectului ordinii de zi. La fel, CSM trebuie să stabilească locația unde ar urma să aibă loc Adunarea.

Lasă un comentariu