Incidentul a avut loc în dimineața zilei de ieri, 13 februarie. Aflată în misiune de verificare a patrulei de serviciu, conducerea SPF Brânza a observat în apropiere de sat. Slobozia Mare o persoană cu arma în spate. La solicitarea de a opri pentru efectuarea verificărilor de rigoare, bărbatul nu s-a supus somațiilor, dar din contra a îndreptat arma asupra angajaților Poliției de Frontieră, fiind trase două focuri de armă. Ulterior, acesta a aruncat arma și a încercat să fugă în direcția localității. Pentru reținerea acestuia, polițiștii de frontieră au folosit arma din dotare cu efectuarea a cinci împușcături în plan vertical.

Și în aceste circumstanțe, bărbatul a opus rezistență și a prezentat un comportament agresiv față de angajații PF. Cercetările suplimentare au stabilit că persoana era în stare de ebrietate, etilotestul a indicat 0,18 mg/l alcool în aerul expirat. Într-un șanț a fost găsită și arma de vânătoare de model „ИЖ 27-Е".
 
Pentru fapta sa, polițiștii de frontieră au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 349 alin.2 CP al RM, conform căruia persoana riscă închisoare de la 4 la 8 ani. Cetățeanul a fost reținut pentru 72 de ore.
Lasă un comentariu