Pe parcursul ultimelor trei luni, ședințele de judecată au tot fost amânate din diferite motive. Dosarul se află încă la etapa de audiere a martorilor acuzării. Mai mulți martori au declarat în instanță, sub jurământ, că Aurel Ignat nu este cel care l-a omorât pe Sergiu Bejenari. Aceștia au arătat că sportivul a fost mai întâi lovit în cap cu o bâtă de către victimă, scrie Anticorupție.md. În replică, Ignat  ar fi încercat să se apere și l-a lovit o dată pe atacator, după care a fugit după Ivan Bejenari, fratele victimei. În acest timp, au venit în ajutor sportivii Mihai Pârgaru și Eugen Deliu. Martori susțin că după lovitura aplicată de Ignat, Bejenari s-a ridicat și a continuat să participe la încăierare.

Bătaia de la Discoteca Edgo a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018. În urma altercației, au fost transportați la Spitalul de Urgență Aurel Ignat, cu o plagă la cap, și Sergiu Bejenari, care a decedat peste șaze zile din cauza loviturilor.

Aurel Ignat și Mihai Pârgaru s-au predat benevol după ce presa a anunțat despre decesul lui Bejenari, iar Eugen Deliu, fiul unor afaceriști din Chișinău, a dispărut, fiind dat în urmărire generală.

Procuratura a mai intentat un dosar penal în care Aurel Ignat are statut de parte vătămată, iar Ivan Bejenari, polițistul Sergiu Bradu și un prieten care le-a adus bâta din mașină  au statut de învinuit.

Lasă un comentariu