În timp ce mass-media germană şi internaţională pun la îndoială starea de sănătate a cancelarului, ziarul grupului puternic de presă Axel Springer a menţionat că aceste incidente au fost "un subiect tabu" în cadrul CDU. Partidul pe care Angela Merkel l-a condus până în decembrie anul trecut nu le-a considerat potrivite să le menţioneze în recenziile sale de presă trimise în fiecare dimineaţă tuturor liderilor săi.

Aceste "crize misterioase de tremurat" sunt "subiectul numărul unu în mass-media germană", transmite Mediafax.

Joi, Angela Merkel, care este pe punctul de a împlini vârsta de 65 de ani, s-a aşezat în mod excepţional pe un scaun la o ceremonie de intonare a imnurilor naţionale în urma unor noi episoade de tremurat în public. Cancelarul, care se află la putere de aproape 14 ani, a fost liniştitor cu privire la starea ei de sănătate, spunând miercuri că se simte "foarte bine".

Ea a atribuit incidentul unei reacţii psihosomatice legată de anxietatea cauzată de prima ei criză majoră de tremurat, cu mai puţin de o lună în urmă. Potrivit Bild, ea a efectuat controale medicale ample, inclusiv analize de sânge, după primul atac de pe 18 iunie din timpul vizitei preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. Ea a atribuit incidentul deshidratării cauzate de căldura puternică din Berlin.

CITEȘTE ȘI:

(VIDEO) Merkel, cuprinsă de un tremur, după ce l-a întâlnit pe Zelenski

Angelei Merkel i s-a făcut rău iar! A suferit o nouă criză în timpul unei ceremonii oficiale (VIDEO)

Merkel, reacție după ”crizele de tremurat”. Agenţiile de spionaj vor să pună mâna pe dosarul medical al cancelarului german

Lasă un comentariu