
PAS, într-un pas cu Maia Sandu. Poziția partidului referitor la decizia CCM și anunțul președintei țării
Astfel, PAS spune că a luat act de decizia Curții Constituționale și pledează în continuare pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate. „Am luat act de decizia Curții Constituționale. Este un conflict politic dintre două autorități ale statului – un Parlament nelegitim şi nereprezentativ pe de o parte şi un preşedinte votat de un milion de oameni, mandatat să lupte cu acest Parlament nelegitim şi nereprezentativ. Singura soluție sunt alegerile anticipate şi resetarea Parlamentului”, se arată în reacția PAS.
De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate spune că Moldova „nu trebuie lăsată din nou pe mâinele lui Șor, Plahotniuc și Dodon”, căci asta s-a întâmplat, iar rezultatele au fost în detrimentul cetățenilor.
„Moldova nu poate fi lăsată pe mâinile lui Șor, Plahotniuc și Dodon. Moldova a trecut deja prin asta și toți cetățenii știu ce se întâmplă când hoții conduc statul - furtul miliardului, furtul aeroportului, sărăcie, scheme și abuzuri. Noi nu putem permite să ne întoarcem la acele vremuri. Atât timp cât un prim-ministru depinde de voturile lui Șor, Plahotniuc și Dodon în Parlament, activitatea acestuia este compromisă din start. Intenția acestor oameni nu este pentru a face legi, ci de a continua schemele și a fura cetățenii în continuare. PAS va susține necondiționat toate demersurile Președintei Maia Sandu în căutarea soluțiilor pentru declanșarea anticipatelor. Vom lupta alături de cetățeni pentru a scăpa Parlamentul și țara de hoți”, mai declară PAS.
Amintim că, ieri Curtea Constituțională a declarat neconstituțional decretul de numire repetată a Nataliei Gavrilița, obligând președinta țării și partidele să recurgă la consultări politice.
Ulterior, Maia Sandu, într-o conferință de presă a declarat că nu va înainta nici o candidatură a actualei majorități parlamentare la funcția de premier și pledează în continuare pentru alegeri parlamentare anticipate. Ba mai mult, șefa statului a spus că este gată să meargă la referendum pentru demiterea acesteia din considerentul că nu va înainta candidatura majorității parlamentare așa cum prevede Constituția.
ȘTIRI, VIDEO, NO COMMENT pe Telegram Realitatea/RLIVE TV
CITEȘTE ȘI:
CCM i-a dat dreptate parțial PSRM. Decretul de înaintare repetată a Nataliei Gavrilița, neconstituțional
Dodon – la rampă după hotărârea CCM. „Nu am nici un fel de satisfacție politică după decizia Curții”
Politicieni, miniștri, lideri de partid, deputați etc. Reacțiile curg gârlă după decizia CCM
Acuzații grave. PSRM spune că s-ar fi făcut presiuni externe asupra CCM pentru a lua altă decizie
Democrații își păstrează poziția. Scenariul pe care-l vede PDM mai departe, după decizia CCM
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
