Potrivit autorilor sesizării, pe teritoriul Gimnaziului 31 a fost ridicată o biserică, însă deocamdată nu se cunoaște dacă această construcție este legală, însă un lucru este cert, instituția de învățământ este într-o stare deplorabilă, reparații nu au fost făcute de ani buni de zile, iar un bloc de studii a fost transformat chiar în lăcaș sfânt. Din imaginile publicate pe un grup de pe Facebook se vede cum pe teritoriul școlii sunt crescute chiar și păsări, care se primblă nestingherit.

Potrivit unei profesoare (de limba română), care predă la acest gimnaziu, terenul ar fi fost luat în arendă de la instituția de învățământ.

„De asemenea, din spusele vecinilor din zonă, directoarea de la Gimnaziul 31 și-ar fi construit chiar propria locuință pe teritoriu școlii, chiar lângă stadion”, scriu reprezentanții din grupul „Părinți soldari”.

Foto: presupusa casă a directoare, construită pe teritoriul școlii

Din imaginile făcute publice pe Facebook, se vede cum holul și sălile de studii practic au fost transformate în lăcaș sfânt, au fost atârnate pe pereți icoane și instalte alte obiecte bisericești.

Amintim că, recent, „Părinții solidari” la fel au mai făcut puplic un caz unde pe teritoriul Grădiniței 150 activa neautorizat o biserică. După intervenirea autorităților municipale, construcția bisericii a fost stopată și dispusă demolarea acesteia.

Lasă un comentariu