„Dacă Guvernul sau CEC va devia de la respectarea principiului de reprezentare proporțională a cetățenilor, ne rezervăm dreptul de a ne adresa în instanța de judecată, să contestăm o eventuală hotărâre a CEC, sau la Curtea Constituțională, pentru a contesta hotărârea de Guvern în care vom stabili că proporția nu este respectată”, a spus, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentantul PSRM cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală, Maxim Lebedinschi.

Potrivit lui Ion Ceban, secretar pentru ideologie al partidului, din 2014 și continuând cu alegerile desfășurate pe parcurs, mulți dintre cetățenii țării, care se află peste hotare, nu și-au putut exercita dreptul de vot. Ion Ceban a mai spus că statul ar trebui să le asigure condiții de vot în condiții egale și să nu uite că ei sunt cei care trimit miliarde de euro în țară.

„Salutăm deschiderea mai multor secții de votare în UE, SUA, Canada. Din acele 99 de secții de votare deschise în 2014, doar opt s-au aflat pe teritoriul Federației Ruse, celelalte în aceste țări. Asta în contextul în care două treimi din conaționalii noștri se aflau atunci pe teritoriul Federației Ruse, conform datelor oficiale, 600 de mii. Acum, conform datelor oficiale, se află 400 de mii de cetățeni cu drept de vot”, a menționat Ion Ceban.

Conform Codului Electoral, o secție de votare se deschide pentru minimum 30 și maximum 3000 de alegători.

Lasă un comentariu