Cum a promis în campania electorală, președintele în exercițiu, Igor Dodon a mers ieri în vizită în unele localități în care a obținut cel mai bun rezultat în alegerile prezidențiale. Astfel, acesta a mers în raionul Taraclia și Autonomia Găgăuză. La Vulcănești, acesta și-a adunat susținătorii la o masă de sărbătoare în restaurantul „Orfeu” din orașul Vulcănești unde a ținut și un toast în fața mesenilor.

„Sunt convins că cei care au votat pentru oponentul meu – pentru oponentă, deja înțeleg că au greșit. Iată, primele declarații – împotriva Rusiei, primele declarații – împotriva pacificatorilor din Transnistria. Înțelegeți ce urmări poate avea asta?! (...) Sarcina noastră, sarcina mea împreună cu Dvs., împreună cu colegii mei din Parlament, din regiuni, este să nu-i permitem să facă așa greșeli – declarații poate face de care vrea –, dar să nu facă așa prostii ca să nu pierdem această pace fragilă (n.r. posibil „lume fragilă”)”, a declarat Igor Dodon în cadrul toastului său.

Acesta le-a promis mesenilor că nu va ceda și se va ține de cuvânt. „Dacă vor atenta la valorile noastre, la biserică, neutralitate, prietenia noastră cu Rusia..., avem suficiente pârghii pentru a nu permite asta. Dacă va trebui vom ieși în stradă, dar vă promit că nu voi renunța. (...) Pentru că Domnul e cu noi, suntem corecți în ceea ce facem și luptăm pentru țara noastră, familiile noastre, copiii noștri. Oponentul meu le are pe toate astea. De aceea, nu-i va reuși nimic”, a mai spus președintele în exercițiu.

Igor Dodon a pretins din nou că mulți dintre susținătorii săi au plâns, „chiar și acum am văzut lacrimi în ochi”. „Credeți-mă, nici mie nu mi-e ușor, pentru că toată această mizerie a curs asupra mea, a familiei, soției, copiilor și mamei... Avem posibilitatea să ne apărăm ceea pentru ce luptăm și ceea în ce avem încredere. De aceea, ne-am calmat, am băut câte 50 de grame și ne strângem toată voința în pumni și mergem mai departe”, și-a încheiat Dodon toastul.

Lasă un comentariu